Despre

Traseu de arhitectură Arghir CULINA

Arghir CULINA (scris uneori şi CULINĂ) este imaginea unei evoluţii stilistice a primei jumătăţi a secolului 20 într-o Românie care încuraja şi răsplătea creativitatea, oamenii de afaceri şi antreprenorii. Arhitectul CULINA este o poveste de succes cu un final amar, cauzat de schimbarea atmosferei politice de după cel de-al Doilea Război Mondial. Regimul politic de după Martie 1945 l-a retras din viaţa profesională, pentru ca, mai târziu, să îi sechestreze toate proprietăţile arhitectului, şi să încerce (destul de eficient) să îl şteargă din memoria culturală a Bucureştiului şi a României. Din acest ultim motiv datele biografice sunt, din păcate, destul de puţine sau deduse.

Născut pe 15 Iulie 1883 la Grámos, în partea de Nord-Est a Greciei, aromânul Arghir CULINA se mută, probabil, cu familia în Bucureşti devreme în cursul vieţii sale. Cert este că urmează cursurile Şcolii Superioare de Arhitectură din Bucureşti, obţinând diploma de arhitect în 1909. Literatura de specialitate menţionează în treacăt colaborarea lui Arghir CULINA cu Paul GOTTEREAU (1843-19??) şi Albert GALLERON (1846-19??), informaţie greu de demonstrat însă, având în vedere că GALLERON a plecat din România definitiv când CULINA avea aproximativ 17 ani. O informaţie sigură este că în timpul studenţiei lui Arghir CULINA arhitectul Eracle LĂZĂRESCU (1868-1937) era titularul cursului de 'salubritate, higienă şi instalaţii', curs pe care îl preda începând cu 1904. La fel de clar este că LĂZĂRESCU şi CULINA semnează câteva proiecte împreună în prima jumătate a anilor 1910'. De asemenea, având în vedere prenumele arhitectului LĂZĂRESCU şi colaborarea acestuia cu arhitectul Gheorghe SIMOTTA, probabil că şi acesta era de origine aromână, trăsătură care a funcţionat, probabil, ca liant pentru relaţia dintre student şi profesor.

Mediul de provenienţă al lui Arghir CULINA i-a înlesnit acestuia o serie de comenzi de arhitectură, una dintre primele astfel de comenzi fiind în 1912 hotelul Palace, actualmente Cişmigiu cu un proiect de structură semnat de inginerul aromân Nicolae Nacu PISSIOTA, văr cu arhitectul, şi deţinătorul hotelului. O altă sursă de comenzi a fost o aparentă relaţie cu Societatea de Asigurări Dacia România, pentru care proiectează în perioada 1928-1934 trei imobile de locuinţe de dimensiuni medii şi mari. Situaţia financiară a arhitectului se îmbunătăţeşte rapid, înlesnindu-i acestuia şi o carieră de dezvoltator imobiliar, proiectând pentru sine blocul din Hristo Botev 3 şi Hotelul Ambasador.

În 1942 arhitectul este numit membru al Ordinului 'Steaua României' în grad de Ofiţer de către regele Mihai I, acordându-i-se astfel cea mai înaltă distincţie a Statului Român. Începând cu Iunie 1945 Arghir CULINA, în vârstă de 62 de ani, nu mai face parte din cadrele Corpului Arhitecţilor şi se pensionează din funcţia de arhitect inspector general clasa I din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice. După o scurtă tentativă de a mai porni o afacere – Danubia Motor în perioada Mai 1946 - Ianuarie 1947 – CULINA renunţă la orice activitate, fiind obligat, probabil, de regim. În 1950, prin decretul din 19 Aprilie, îi sunt confiscate / naţionalizate locuinţa din strada Cristian Radu 3 şi imobilele aflate la adresele Hristo Botev 3, Magheru 10 şi Suvenir 2. Continuă să locuiască totuşi la aceeaşi adresă (Cristian Radu 3), probabil cu chirie. În 1958, în cartea de telefon mai figurează două persoane la aceeaşi adresă: Sideri CULINA şi Florica CULINA. Am reuşit să luăm legătura cu un strănepot al lui CULINA, care i-a urmat în meseria de arhitect, domnul Ştefan BIANCO. De la dânsul am aflat că Arghir CULINA a fost şi închis din motive politice.

În 1972, conform listelor 'Asociaţiei Cremaţioniste Amurg' arhitectul este incinerat în Bucureşti la Crematoriul Cenuşa. După o viaţă de creaţie şi reuşite, regimul politic a izbutit să şteargă o mare parte din existenţa arhitectului. Au rămas încă moştenire o parte din clădirile sale, ca urmare a dispariţiei Hotelurilor Splendid şi Splendid Parc şi a Ministerului Economiei şi probabil a altora pe care încă nu le-am identificat.

Traseul pe care îl iniţiem este unul ghidat prin pliantul de faţă şi prin adresa web, pe care ne propunem să postăm mai multe informaţii legate de arhitect pe măsură ce le identificăm. Principiul de organizare a ordinii staţiilor din traseu a fost unul strict geografic, nu cronologic, tocmai pentru că ne dorim ca publicul (deopotrivă turişti şi Bucureşteni) să viziteze clădirile pentru a nu pierde amintirea arhitectului. Acest fapt nu inseamnă că o categorisire cronologică nu ar fi bine venită. De fapt însăşi etapizarea cronologică a amprentei stilistice a lui CULINA a fost ceea ce ne-a atras atenţia. Din punct de vedere stilistic identificăm trei perioade: eclectică şi Neoromânească, Art Deco cu influenţe Neoromâneşti şi Art Deco propriu-zis. În perioada eclectică şi Neoromânească se simte amprenta arhitectului Eracle LĂZĂRESCU în lucrări ca: Vila Mincu din parcelarea Ioanid, vila din Aleea Alexandru nr. 4, Tribunalul din Piteşti, Casele Grigore Coandă din Piteşti, Hotelurile Louvre (Capitol) şi Palace (Cişmigiu) şi socluri de sculpturi; spre perioada Art Deco cu influenţe Neoromâneşti arhitectul face tranziţia prin Hotel Paris (Muntenia), Imobilul din Hristo Botev 3 şi vila Kimon LOGHI, pentru ca apoi să creeze lucrări ca Imobilul Societăţii Generale de Asigurare Dacia România, Căminul Studenţilor la Medicină şi Hotel Stănescu. Proiectele pentru imobilele din Şerban Vodă şi Jean Louis Calderon, hotelurile Liric (Opera), Union şi Ambasador şi vila Emil PRAGER Arghir CULINA adoptă un Art Deco apropiat de modernism.

Având în minte această evoluţie stilistică palpabilă a lui CULINA, volumul şi calitatea operei sale am dezvoltat în cadrul Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Teritorială Bucureşti acest proiect cultural dedicat memoriei arhitectului şi creaţiei sale.